Referate » Romana
Aliman din Lostrita - caracterizare

Aliman

- personaj principal de povestire fantastica -
- personaj de proba contemporana -
- personaj fantastic -
"Lostrita",
de Vasile Voiculescu
- povestire fantastica -
Povestirea "Lostrita" de Vasile Voiculescu (1884 - 1963) face parte din volumul "Iubire magica", aparut postum (1970), asadar aceasta, creatie fantastica se incadreaza in proza contemporana.
"Lostrita" este o povestire fantastica, deoarece imbina planul real cu cel fabulos si este o povestire in rama, intrucat intreaga actiune se subordoneaza legendei despre tanarul Aliman si lostrita fermecata, pe care pescarii de pe malul Bistritei o povestesc de generatii, imbogatind-o an de an cu noi "adausuri si scornituri", dupa inchipuirile oamenilor ce erau mereu avizi de "intamplari de dincolo de fire".
Inceputul povestirii ancoreaza in plin fabulos, se povesteste o legenda populara despre "dracul din balta", intruchipat de o lostrita (personaj eponim = da numele operei) uriasa care "a ademenit multa lume", de la pescari iscusiti la copii nestiutori si care, furati de stralucirea ei, s-au inecat in apele Bistritei, intrucat ea era mai ales "nesatula de came de om".
Tanarul Aliman, personajul principal al povestirii, este construit prin armonizarea elementelor din planul realist cu cele ale fabulosului. La inceputul povestirii predomina insusirile ale umanului, reiesite, indirect, din faptele si atitudinea protagonistului. Aliman este fascinat de lostrita fabuloasa si nadajduieste ca, la un moment dat, "o sa-i caza-n maini". inzestrat cu maiestrie de pescar, Aliman reuseste s-o prinda o data in undita, "numai o clipa", pe la inceputui primaverii, iar alta data, flacaul a prins-o in brafe, dar salbaticiunea "i-a scapat din maini ca o sageata licaritoare". O prima sugerare a elementelor fabuloase se distinge, indirect, din reactia nefireasca a lui Aliman, provocata de pierderea lostritei, cand a ramas acolo "buimac, cu gura cascata si de atunci nu i-a mai iesit din carnea brajelor o dezmierdare [...], ii simtea mereu povara si forma in mainile nedibace si in sufletul tulburat".
Prin caracterizare directa facuta de narator, Aliman este asemuit unui Fat-Frumos din basme, pentru ca "era frumos si voinic", viteaz si neinfricat -"nu stia de frica nimanui". Flacaul s-a jurat sa prinda lostrita vie si nu-si mai gaseste odihna, "zi noapte cerceta scorburile ca un nebun, alerga, manca, traia numai pe prunduri si in apa".
Relatia fabuloasa cu lostrita fermecata reiese in mod indirect din comportamentul si starile interioare ale lui Aliman. Lostrita ii purta noroc, pentru ca, atunci cand se arata, flacaului ii mergea bine, "apele se supuneau ascultatoare". El ajunge sa fie obsedat de lostrita, disparitia ei mai indelungata il chinuieste si "de atata zbucium si alergatura se topea". De aceea, el incepe sa iscodeasca despre magii si vrajitori cu putere asupra apelor si pestilor si afla ca intr-un sat "salbatec de pe Neagra", traieste un vraci batran, "mare descantator de pesti, un fel de stapan al apelor". Magul ii confectioneaza o lostrita din lemn "aidoma de suie si de frumoasa ca cea din Bistrita" si-l invata ce sa faca in continuare. Fabulosul creste in intensitate, Aliman indeplinind intocmai ritualul vrajii. El se leapada de lumea lui Dumnezeu si, spunand descantecul invajat, intra in rau si da drumul "papusii cu chip de lostrita" in Bistrita. Pactul dintre flacau si diavol trimite la Faust si Mefisto - mitul faustian al lui Goethe -, avand acelasi scop al implinirii idealului in iubire si, in acelasi timp, sugerarea dorintei de a iesi din limitele conditiei umane.
In plan uman, lui Aliman i se diminueaza tensiunea interioara si, linistit si impacat sufleteste, doarme adanc pentru prima oara dupa multa vreme. A doua zi, Bistrita "venise sodom din mal in mal, carand sfaramaturi de sate la vale cu case, oameni si vite". Sarind in ajutorul lor, Aliman e gata sa se arunce in valuri ca sa salveze o faptura omeneasca ce "abia se mai tinea cu amandoua mainile de o ramasita de carma". Era o fata lesinata, care insa isi vine numaidecat in fire, rara sa fi inghitit deloc apa. Oamenii priveau cu uimire cum hainele i se zvanta imediat, parui are aspectul unor "suvoaie plavite resfirate", ochii ei sunt "mari, rotunzi, dar reci ca de sticla", iar dintii "ascutiti ca la flare". Aliman ia fata cu el acasa, intre ei nascandu-se, ca in basmele populare, "o dragoste cum nu se mai pomenise pe meleagurile acelea". Cateva saptamani cei doi indragostiti au trait "pierduti de fericire", timp in care se starnisera tot felul de zvonuri, intre care si acela ca "fata ar suge sangele flacaului ca o strigoaica".
In plan real, naratorul reliefeaza, in mod direct, alte trasaturi ale lui Aliman, care este "mai sanatos, mai voinic, mai frumos si mai bun ca niciodata" si celor doi "nu le pasa de nimic". Lostrita aparuse din nou si plutea "in vazul tuturor", dar Aliman nu se sinchisea, ii iesise din minte si era bucuros ca "o Bistrita umflata de fericiri". Flacaul ii pusese fetei numele Ileana si vrea sa se insoare cu ea, dar, cand ii spune de nunta, fata "hohoti nebuneste", pentru ca "nu-i ardea nici de popa, nici de biserica. Nu pentru asta venise ea pe lume". Idila lor se termina brusc, deoarece mama fetei, "o femeie voinica, iute si sturlubatica" vine pe neasteptate sa-si ia fata acasa. Aliman nici nu apucase sa se dezmeticeasca, ca femeia "cu prada era departe".
Din faptele si agitafia flacaului, reies indirect, in plan uman, chinurile sfasietoare cauzate de pierderea iubitei. innebunit de durere, Aliman o cauta multa vreme, dar in zadar. Nici vraciul nu mai e de gasit, doar un mosneag, trecut de suta de ani, isi aminteste ca atunci cand el era copil, satul le alungase de cele doua cu pietre "pentru multele blestematii si rautati ce savarseau cu ajutorul Satanei". Suparat, flacaul "s-a inchis in el si in casa", izolandu-se de lume, devenind neputincios si "moale ca o carpa".
Lipsit de vlaga si coplesit de suferinta, Aliman este "imbrobodit usor" de o fata din sat, care si fixeaza nunta. In noaptea de dinaintea nuntii Aliman viseaza ca "se insura cu lostrita" si ca il cununa "batranul vrajitor". A doua zi, in timpul ospatului, Aliman este anuntat ca a aparut din nou lostrita miraculoasa, care e "mai mare si mai frumoasa ca pana acum". Buimac de bautura, Aliman se trezeste brusc, ca dintr-un somn adanc si fuge spre Bistrita "ca scos din minti", strigand: "Azi nu mai scapa! O mananc de nunta mea!".
In plan fabulos, chipul flacaului se lumineaza cand vede lostrita si se simte deodata cuprins "de o bucurie nefireasca". Intrand in apele vijelioase, Aliman prinde lostrita in brate si "se caznea s-o apere, adapostind-o ca pe un copil cu bratele", apoi se cufunda cu ea in valurile Bistritei, care "s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna".
Legenda fantastica si infricosatoare a ramas "vie si mereu mladioasa", fiind imbogatita an de an cu noi "adausuri si scornituri", dupa inchipuirile oamenilor ce erau mereu avizi de "intamplari de dincolo de fire".
"Lostrita" este, asadar o povestire fantastica, pe care Vasile Voiculescu o construieste din elemente realiste si elemente fabuloase populare.
In plan realist se inscrie Aliman, un pescar ambitios si neinfricat, a carui mandrie este sa prinda lostrita care amagise si inecase atatia pescari. Nunta flacaului cu fata din sat, ritualul ospatului, nasii, mireasa si nuntasii fac parte tot din realismul vietii.
In plan fabulos, de la inceputul povestirii, lostrita sugereaza stima, duhul rau al apelor, superstitia populara conform careia dracul ia diverse infatisari ca sa atraga oamenii, sa-i determine sa pacatuiasca, pentru a le lua sufletul si pentru a-i distruge. In aceasta povestire, se


Materie: Romana - Invatamant: Liceu



Textul de mai sus este doar un preview al referatului, poate sa contina imagini sau tabele, pentru a vedea daca continutul acestui referat te poate ajuta apasa butonul de "download" !!